12 dec. 2017

Gheaţa şi oamenii vârstnici

In tramvai
Spunea un tânăr oarecare
Unui bătrân, cu "politeţe":
- Stau jos acum, că în picioare
Voi sta destul la bătrâneţe.
(Ion Vladimir)

Probabil că nu aş fi scris rândurile de mai jos dacă nu citeam textul doamnei Elena Marin Alexe: Postu-i post si treaba-i treaba… Multa indiferenţă (şi răutate) zace in unii dintre cei care, generic, sunt numiţi oameni.

In febra “marii asfaltări” ce-a avut loc in Braşov anii trecuţi in zona unde locuiesc au desfiinţat o altee in trepte late şi au nivelat, ajungând să existe acolo o alee in pantă, într-o zonă intens circulată. Şi-au mai făcut vreo două alei asfaltate, tot in pantă. Iarna e jale acolo! Majoritatea trec prin “zona verde” pentru că altfel nu au şansa să rămână la verticală când asfaltul e acoperit cu strat de gheaţă pe care nu se deranjează cineva să-l cureţe aruncând ceva substanţe… Nici pe ditamai bulevardul nu s-au deranjat să cureţe!

Dimineaţă plimbam câinele in zona aleilor in pantă. Un bătrânel înalt a ieşit din mini-market-ul de la parterul unui bloc şi a făcut doi paşi spre una dintre alei; şi-a rămas acolo, nemişcat, pe gheaţă, cu o mână întinsă in lateral, pentru echilibru, cu cealaltă atârnând pe lângă corp, ţinând o sacoşa de nailon in care se vedea o franzelă. Pe lângă el a trecut un bărbat scund şi îndesat care călca apăsat pe gheaţă. S-a uitat la bătrânelul înalt şi şi-a văzut de drum. A mai trecut un tânăr care şi el s-a uitat la bătrânel şi-a trecut mai departe… Eram in capătul celălalt al zonei şi mi-am dat seama că omul nu poate înainta (comerciantul n-a curăţat nici el gheaţa din zona magazinului) şi nu părea că-l va ajuta vreun trecător. M-am grăbit spre el, trăgând după mine câinele care voia in altă direcţie. L-am rugat să-mi dea voie să îl ajut. S-a agăţat de braţul meu aproape cu disperare şi a vrut să păşească pe gheaţă. L-am îndrumat prin zona verde, acoperită cu zăpadă, să fim amândoi in siguranţă, pentru că nu prea aveam echilibru şi cu câinele in lesă.
- Grea iarna pentru bătrâni – mi-a zis el, oftând. Când eşti singur n-ai de ales, trebuie să ieşi…
Am vrut să-l conduc până la porţiunea de asfalt curăţat dar a zis că prin zăpadă se descurcă. Mi-a mulţumit şi eu mi-am văzut de treabă, dar nu m-am îndepărtat prea mult, să văd ce face. După câţiva paşi s-a oprit şi s-a sprijinit cu o mână de un pom. Am făcut câţiva paşi spre el, dar chiar atunci o tânăra care trecea pe acolo, cu doi copii mici pe care-i ţinea de câte o mâna, s-a oprit şi a vorbit ceva cu el. Am văzut cum îşi îndeamnă micuţii să se ţină de mâini şi ea l-a ajutat pe bătrânel să treacă mai departe. Până să îl ajute ea au trecut pe acolo destui oameni in putere.

Nu reuşesc să înţeleg cum poţi privi un om care are, vădit, nevoie de ajutor şi să treci indiferent pe lângă el… Ce urgenţă ai, ce te reţine să ajuţi pe cineva să parcurgă o porţiune de gheaţă, să urce in autobuz un bagaj voluminos ş.a.m.d.?

Şi mă enervează la culme aştia care încasează saci de bani pentru a curăţa străzile iarna şi se deranjează numai pentru carosabil! Daaa! Ştiu că avem şi noi obligaţia de a curăţa pe unde locuim, aşa cum au aceeaşi obligaţie şi comercianţii pe unde au magazine… Dar sunt atâtea zone unde nu e obligaţia noastră! Ce fac poliţaii locali iarna? Stau la căldurică? Ar putea încasa bani din amenzi… dar ei par a amenda doar oameni săraci, care caută prin gunoaie… sau femei care hrănesc pisici.

11 dec. 2017

Octavian Paler. Citate favorite

Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiţi ce-nseamnă
să intri pe o uşă tăcând.
(Singurătate)
**
Aşa se-ntâmplă logic, plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă, poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta, ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut, dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva totul e logic, chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite, totuşi am plecat şi am sosit undeva, dar când nu sosim nicăieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem dacă nu sosim nicăieri?
(Lecţie inutilă de logică)
Din “Scrisori imaginare”, Octavian Paler, Ed. Prietenii Cărţii, Bucureşti, 1992.
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Octavian Paler s-a născut in 2 iulie 1926 la Lisa, judeţul Făgăraş (Lisa aparţine azi de judeţul Braşov) şi a murit in 7 mai 2007 la Bucureşti. A fost scriitor, editorialist, jurnalist şi om politic.
Am aflat despre existenţa lui in anii 1990, când am cumpărat romanul “Viaţa pe un peron”. Apoi, pentru că o colegă de muncă avea abonament la România Liberă citeam şi decupam editorialele scrise de el – îmi plăceau pentru că, într-o anumită măsură, scria ceea ce simţeam şi credeam şi eu despre unele chestiuni. Până pe la mijlocul anilor 1980 a fost, între altele, membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi deputat de Vaslui in Marea Adunare Naţională, parlamentul monocameral al României comuniste.
A fost persecutat de securişti pentru viziunile sale pro-occidentale şi pentru critica la adresa PCR şi a “conducătorului iubit”; i s-a stabilit domiciliu forţat şi i s-au interzis diferite activităţi in lumea artistică.
Imediat după decembrie 1989, Octavian Paler va socoti de datoria sa să se afle în miezul evenimentelor culturale şi politice. Este membru fondator al Grupului de Dialog Social şi are o prezenţă redutabilă în presa liberă, în primul rând prin editorialele şi lucrările sale de poziţie civică, democratică. În ultimii ani de viaţă este tot mai dezamăgit de prestaţia clasei politice şi, în general, a celor în care investise încredere, fără a-şi vedea confirmate aşteptările. (Şerban Cionoff)
₪₪₪
E o rană în scândura uşii unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni. Deschideţi uşa cu grijă, să nu loviţi rana cu cheia, spune Octavian Paler în "Definiţia uşilor închise".